Baze de Date

Ce este o baza de date, si de ce este ea importanta ?

By 4 iulie 2016 No Comments

Baze de date clienti cu persoane fizice si juridice. Cum le creezi si actualizezi eficient ?

baza de date emailuri

Database

O baza de date, permanent actualizata, alaturi de o strategie coerenta de relatii publice, reprezinta punctul de plecare in crearea unei bune relatii cu toate publicurile tinta, inclusiv relatia cu presa. De ce? Pentru ca, inainte de toate, trebuie sa stim cui ne adresam. Pe de alta parte, aceasta este principala activitate a JUNIORILOR din Relatii Publice, indiferent ca lucreaza intr-un departament sau intr-o agentie.

De aceea, pentru a crea o baza de date intr-un mod profesionist, trebuie sa folosim un program special pentru baze de date, cum ar fi de exemplu Microsoft Access.

Programul ne permite tot felul de artificii cum ar fi:

– selectii

– filtrari

– afisarea intr-o singura pagina a tuturor informatiilor despre o institutie

– crearea unei relatii tabel utilizand fereastra (relatii)

– sa eliminam redundanta datelor (Ex. datele dublura); etc.

Din pacate, aceasta modalitate de a crea o baza de date este in continuare de domeniul fanteziei. In lumea reala, foarte multe agentii sau departamente de relatii publice, inca folosesc “sfantul” Excel in tot ceea ce tine de liste si baze de date. Pare mult mai practic si mai usor de utilizat (lucru total neadevarat, pentru ca acest program are cu totul alt rol, dar este greu sa te impotrivesti “traditiei”).

Insa, indiferent de programul folosit, este important ca baza de date sa fie categorisita si segmentata pe urmatoarele campuri:
Nume    Prenume    Functie    Companie    E-Mail    Adresa    Tel. Fix    Mobil    Fax    Observatii

Bineinteles, la categoriile de infomatii de mai sus, pot fi adaugate si urmatoarele categorii de informatii (in functie de ceea ce ne intereseaza):
Data nasterii    Informatii despre reprezentantul institutiei    Informatii despre institutie    Tip de colaborare    Data actualizarii

filtre baza de date

Cate baze de date ar trebui sa avem
?

Depinde de foarte mult lucruri si, in special, de cat este de bine organizata agentia sau departamentul de relatii publice.

Ideal ar fi sa avem una singura, creata profesionist intr-un program special (Ex. Access) si care sa cuprinda toate categoriile de membri (jurnalisti, clienti, furnizori, VIP-uri etc.). Dar, pentru a fi utila, necesita o organizare foarte stricta, cunostinte de Microsoft Access, actualizare zilnica (de catre o persoana care va avea obligatoriu aceste atributii specificate in fisa postului, pentru a nu uita) si „nervi de otel” pentru a contracara plictiseala pe care o presupune aceasta munca. Din pacate, se intalneste in foarte putine agentii sau departamente de relatii publice, din cauza dificultatii de gestionare, deoarece ritmul de lucru din agentii este foarte trepidant, iar numarul de angajati este mereu insuficient.

Din aceste motive, cel mai adesea, in multe agentii sau departamente, fiecare echipa isi creeaza propria baza de date pentru un anumit client si o actualizeaza doar in momentul in care are nevoie de ea. Avantajul este ca ajungi sa iti cunosti publicurile tinta foarte repede si foarte bine, intrucat lucrezi permanent cu aceleasi persoane. Dezavantajul apare in momentul in care schimbi clientul.

O alta varianta de creare a bazelor de date este in functie de categoriile de public; adesea sunt create: o baza de date pentru jurnalisti business, una pentru jurnalistii care scriu pe domeniul social, una pentru VIP-uri etc. Principalul avantaj, in acest caz, este ca poti folosi o baza de date pentru mai multi clienti (Ex. Un comunicat de presa referitor la  rezultatele financiare va fi trimis aproape tuturor jurnalistilor care scriu pe domeniul economic – cu mici retusuri, indiferent ca vorbim despre un client producator de hartie sau despre un client care produce covrigi.)
analiza marketing
In Concluzie

O baza de date este adesea construita dupa chipul si asemanarea agentiei / departamentului care a creat-o: este bine structurata, daca stilul de lucru al agentiei este organizat si viceversa.

Insa cea mai buna forma a unei baze de date este cea care raspunde nevoilor agentiei / departamentului de relatii publice. Daca te ajuta sa ai o relatie foarte buna cu publicurile tale, fara sa existe situatii neplacute in care ii trimiti un comunicat unui jurnalist care isi schimbase locul de munca in urma cu 6 luni, atunci inseamna ca este foarte bine gestionata.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.